Testimoniale

“Am simțit cum yoni-ul meu devine prin transfigurare, un yoni cosmic”

“Momentul când mi s-a propus să particip la acest proiect a fost pentru mine unul plin de uimire și de emoție. Autoarea acestui proiect, cu siguranță a dat glas intuiției ei feminine când mi-a sugerat ca temă pentru ședința foto pentru această enciclopedie, yoni-ul cosmic. Cu aproximativ cinci ani înainte, trăisem o experiență amoroasă plină de splendoare și de beatitudine, în care am simțit că din yoni-ul meu se nasc, în mod tainic, lumi și planete, stele și universuri. Atunci nu am știut să interpretez acea stare și am evocat-o în repetate rânduri în inima mea, ca pe o exepriență pe care îmi doream sa mi-o însușesc. Astfel încât, mi-au dat lacrimile când autoarea acestui proiect mi-a propus această temă, fără ca eu să-i fi spus înainte despre această trăire pe care o avusesem în urmă cu cinci ani.

După cateva săptămâni, am participat la sesiunea propriu-zisă, care a fost întocmai ca o ceremonie spirituală sublimă și exemplară pentru mine. Am realizat în prealabil unele meditații împreună cu autoarea acestei enciclopedii, fapt care m-a ajutat să mă deschid și să mă transpun cu întreaga ființă într-o stare adecvată pentru ședința foto.

În meditațiile premergătoare sedinței foto am simțit cum energia yoni-ul meu s-a trezit în mod gradat, fiind „însuflețită“ de starea mea de dăruire față de Maha Shakti. Am început să simt anumite pulsații în interiorul yoni-ului, ca o chemare misterioasă, care îmi atrăgea și îmi concentra întreaga energie a ființei mele în interiorul yoni-ului, ca într-un vortex puternic. Starea mea era din ce mai euforică și mă cuprindea cu totul, fără ca să fie afectată de modificările de postură sau de necesarele indicații de regie pe care le primeam.

Mă simțeam transpusă într-o realitate cosmică, în care acele pulsații ale yoni-ului meu deveneau tot mai rafinate și orgasmatice. Eram uimită ca un copil și în același timp mă simțeam pe deplin conștientă, ca o femeie matură. Mă simțeam întocmai ca un izvor nesecat, care își are sursa în misterul cel profund al Marii Mame, care ne dă naștere tuturor în fiecare clipă și care ne iubește infinit și dumnezeiesc și care este în eternitate Maha Shakti.

Sunt plină de recunoștință pentru această experiență memeorabilă, unică și încântătoare.”

Beatrice P.

“O stare de sublimare a potențialului gigantic creator care a avut loc în timpul ședinței foto pentru enciclopedia yoni-urilor”

“În primul rând doresc să îmi exprim recunoștința pentru faptul că am fost invitată să particip la o astfel de experiență, cum este cea de a poza pentru această enciclopedie a yoni-urilor. Referitor la ceea ce am simțit în timpul acestei ședințe foto, pot spune că aveam o stare interioară deosebit de frumoasă, chiar dacă aveam și unele emoții. Pentru ședința foto am mers undeva în natură, iar drumul până la locul respectiv, deși a fost lung, am simțit că mă poartă spre ceva misterios, persistând o stare de magie. Trebuie să recunosc că îmi făcusem unele griji din cauză că eram în a doua zi de menstruație și de obicei aceasta era mai abundentă. Cu toate acestea, am constatat că în timpul sedinței foto menstruația a fost aproape inexitentă și, spre surprinderea mea, în următoarea zi nu mai aveam deloc menstruație și am putut să mă bucur din plin de activitățile recreative din vacanță.

Vă mărturisesc sincer că niciodată până în acel moment nu am avut menstruație pentru o perioadă atât de scurtă, fiind și atât de redusă cantitativ. Pentru mine aceasta a fost o foarte mare surpriză plăcută, deoarece plante pentru sublimarea menstruaței nu luasem înainte, iar asane pentru sublimarea potențialului creator nu prea realizasem. Astfel că am conștientizat după aceea că această sublimare fulgerătoare a menstruaței care s-a produs în acea perioadă, a apărut în timpul realizării ședinței foto pentru această enciclopedie, ca urmare a transfigurării și actului creativ pe care îl realiza cea care mă fotografia, cât și ca urmare a stărilor minunate pe care le trăiam în mijlocul cadrului natural idilic în care mă aflam.

Mulțumesc încă o dată pentru această experiență minunată, care m-a ajutat să fiu mai dezinhibată și să-mi depășesc chiar unele limite.”

Inga P.

“Momentul artistic transfigurator al fotografierii pentru această enciclopedie m-a ajutat să conștinetizez puterea ocultă a yoni-ului meu”

“În preajma zilei mele de naștere am primit invitația să pozez pentru enciclopedia yoni-urilor Shakti 1 iar ulterior am conștientizat că aceast moment a avut o integrare foarte specială, fiind o adevărată binecuvântare pentru mine și un cadou spiritual atât de frumos! Aceasta a fost o surpriză minunată pentru mine, deoarece autoarea acestei enciclopedii se afla în trecere prin orașul în care locuiesc și mi-a propus să particip la acestă ședință foto, fără ca ea să știe că este chiar ziua mea de naștere atunci. La acea vreme eram foarte pudică și aveam emoții în legătură cu ședința foto care urma să aibă loc pentru enciclopedia yoni-urilor Shakti 1. Cu toate acestea, datorită Grației copleșitoare pe care am perceput-o că s-a revărsat în momentele magice ale realizării fotografiilor pentru această enciclopedie și fiind ajutată și de cea care realiza aceste fotografii, am reușit să mă deschid și să mă dezinhibez, scăpând astfel de unele prejudecăți pe care le aveam. Am început să simt cum în yoni-ul meu se ascunde o mare putere.

Din acel moment am simțit că s-a declanșat o transformare profundă în ființa mea, care a fost începutul unui proces mai îndelungat.
Am conștientizat cum în locul rușinii și a inhibițiilor pe care le aveam, am început să am încredere în mine însămi, să mă redescopăr și am conștientizat că yoni-ul meu este el însuși un microcosmos, descoperind astfel cu încântare bogăția universului meu lăutric.

Treptat am început să mă apropii tot mai mult de natură și să-mi readuc aminte anumite aspecte esențiale, de mult timp uitate de mine. Am început chiar să simt o mică fărâmă din puterea ocultă a yoni-ului meu.
Sacralitatea momentului artistic și modul în care s-a manifestat această Grație pentru mine în timpul ședinței foto pentru această enciclopedie, m-au ajutat să conștientizez că atât yoni-ul cât și lingam-ul sunt sacre, deși datorită educației pe care o primim în aceste vremuri tulburi aceste zone intime au ajuns să fie privite ca fiind impure și să genereze astfel multe inhibiții.

Momentul artistic transfigurator al fotografierii yoni-ului meu cred că a fost cel mai important moment de Grație dumnezeiească pe care l-am primit până în acel moment, aceasta având ecouri foarte profunde în toată ființa mea. Exprimându-mă mai metaforic, acest moment sublim a fost pentru mine cel mai înalt val din oceanul de Grație dumnezeiască care s-a revărsat asupra mea. Am înțeles cu acea ocazie cum arta divină poate să transforme, ajutând astfel ființele umane care sunt receptive față de aspectele frumoase, sublime ale Manifestării, să-și descopere natura lor dumnezeiască.

După ședința foto, a doua zi am reușit chiar să-l scot pe iubitul meu dintr-o stare mai puțin bună pe care o avea de câteva zile, cu un simplu mesaj pe care i l-am scris pe o bucată de hârtie și care spunea că: “ Iubirea iartă și uită.” Am conștientizat cu acea ocazie că această forță realizatoare benefică, pe care o simțeam că se trezește în mine, este în legătură cu trezirea incipientă a stării de Shakti. Am conștientizat totodată că acesta este un efect minunat al reconectării mele la energia tainică de la nivelul yoni-ului meu.

În acel moment în ființa mea s-a trezit acea putere misterioasă sublimă a yoni-ului meu, prin care am simțit că începe să se manifeste din ce în ce mai mult, tot mai plenar, Suprema energie feminină manifestatoare – Maha Shakti. Mulțumesc din suflet lui Dumnezeu Tatăl, Supremei Mamei Supreme Maha Shakti și Ghidului Spiritual care au revărsat supra mea această Grație copleșitoare!”

Mădălina M.

“Trezirea puterii oculte, benefice a yoni-ului”

[…]
“Am început să resimt comuniunea cu această energie (a puterii oculte a yoni-ului) şi în timpul vieţii de zi cu zi, într-un mod încântător. Chiar mergând pe stradă, apelând-o, o simt răspunzând instantaneu: zona yoni-ului mi se dinamizează, îmi apare în întregul corp starea specifică de efervescenţă energetică din timpul meditaţiei, mă simt conectată la ceva gigantic, îmi apare o stare de încredere în sine şi de putere, de jucăuşenie şi de relaxare în acelaşi timp, mă simt deodată mult mai bine şi totul îmi apare ca fiind savuros.

Cu alte ocazii, unele peisaje foarte frumoase din natură, cum ar fi un apus de soare, copacii falnici, mici spaţii verzi încântătoare cu iarbă şi flori, vântul adiind prin ramuri, îmi amintesc spontan de ea. Apelând-o, parcă intru într-un mod tainic în comuniune cu ele, şi simt o forţă uriaşă care le susţine şi le face să fie aşa cum sunt, care determină neabătută creşterea plantelor, succesiunea ciclurilor, şi în general viaţa. Comuniunea cu această forţă este pentru mine ceva foarte special, fascinant.

Am observat unele efecte și în ceea ce privește alte meditații pe care le realizez. Încă de la început sunt inspirată să intru în comuniune mai întâi cu această energie (puterea ocultă a yoni-ului), care mă face să mă expansionez foarte mult, și abia apoi să realizez meditațiile propriu-zise cu alte aspecte. Am observat că aceasta face ca trăirile în aceste meditații să fie mult mai intense, complexe, nuanțate, de parcă nu experimentez în ființa mea limitată, ci în corpul Ei infinit, mult mai complex. De asemenea, comuniunea cu subiectul acestor meditații îmi este mult înlesnită, intru mult mai ușor și mai profund în rezonanță cu orice aspect. Am observat aceasta mai ales în cazul comuniunii cu entitățile angelice, pe care o simt mult mai intens. Simt că aceste experiențe mă îmbogățesc foarte mult.

De asemenea, uneori mă simt și mă observ de parcă aș fi un canal de manifestare a anumitor energii, aspecte, în ambianța mea socială, sau pur si simplu pentru tot ce se află în jurul meu. De multe ori am conștientizat cu uimire că se manifestă prin mine în mod neașteptat anumite energii sau anumite răspunsuri pentru unele ființe umane, ceea ce m-a făcut să fiu mai atentă, mai responsabilă și mai conștientă de rolul pe care îl putem avea în această lume, mai ales ca femei.”

Dana D.

Newsletter

contact@yoniencyclopedia.com